Recunoștință (Matematică-Informatică 2003)

Motto:

"Și, câteodată,

Mă cuprinde-o dorință nebună

Să fiu recunoscatoare cuiva,

Să mă târăsc în genunchi mulțumind,

Să strig: “Nu sunt vrednică

Nici dându-mi viața să înapoiez bunătate atâta!”

Dar în urma mea totu-i plătit."

Restul pe masa - Ana Blandiana

Stimate domnule rector, Stimate domnule prorector, Distinsi profesori, Iubiti parinti, Dragi absolventi,

Sunt deosebit de onorat pentru faptul ca astazi am posibilitatea sa va transmit cateva ganduri in calitate de decan de suflet. In acelasi timp ma simt indatorat celor care astazi vor absolvi Facultatea de Matematica si Informatica pentru ca au dorit ca aceasta zi deosebita si minunata a vietii lor sa fie in acelasi timp o zi speciala si pentru mine.

Probabil ca indatorat nu vi se pare a fi cel mai potrivit cuvant. S-ar cuveni, cu siguranta, sa aduc multumiri. M-am gandit insa ca pentru panica si emotiile puternice care m-au invadat si coplesit in ultimele zile si care nu m-au parasit nici chiar in aceste momente nu le voi putea spune “multumesc”, dar cu siguranta le raman dator.

Panica si emotiile au fost generate de incertitudinea pe care o aveam asupra continutului mesajului pe care trebuie sa-l transmit cu o astfel de ocazie, nedorind sa dezamagesc in vre-un fel. Pentru mai multa siguranta am conceput cu meticulozitate trei strategii, sau mai bine zis 3 planuri de abordare a discursului. Planul A, care mi se parea cel mai convenabil din punctul meu de vedere deoarece imi conferea o oarecare siguranta, era acela de a vorbi despre lucruri care imi sunt familiare si pe care le cunosc cel mai bine. Cum insa nu ma puteam decide intre care din urmatorele teme sa aleg “Modelarea comportamentului obiectelor active folosind diagrame de stari” sau “Generatoare grafice de interogari in limbaj SQL”, am trecut cu regret la planul B.

Planul B era sa realizez un discurs nostim. Am pregatit mai multe anecdote extrem de amuzante, pe care le-am testat initial pe prietenii si colegii mei sau le-am inclus subtil in cursurile anilor mai mici. Reactia prompta a acestora m-a determinat sa recurg de urgenta la Planul C!

Acest plan presupunea analiza asteptarilor tuturor celor prezenti aici in aceasta zi, si contruirea unui discurs conform acestor asteptari. Cu siguranta, mi-am zis, parintii si cei dragi prezenti in sala vor dori sa auda un discurs emotionant, sentimental; cadrele didactice se vor asteapta la un discurs despre aspecte fundamentale ale vietii sau societatii, iar absolventii… ei bine, absolventii vor spera sa fie un discurs cat mai scurt. In consecinta m-am decis sa vorbesc pe scurt despre un sentiment fundamental, care cu siguranta ne anima pe toti intr-o astfel de zi: recunostinta.

Dragi absolventi, cei mai buni colegi sunt cei care fac din tine o persoana mai buna, si colegii mei au facut acest lucru. De aceea stiu ca in acest moment, prin simpla mea prezenta aici, eu accept in mod simbolic intreaga voastra apreciere pentru excelenta tuturor colegilor mei de la facultate si pentru contributia lor in educarea voastra. De aceea, in numele vostru, le multumesc si le sunt recunoscator.

Multumirile reprezinta insa, dragi absolventi, o obligatie sacra pe care o aveti VOI in acest moment.

Va rog, ca fiecare dintre voi sa va ganditi acum (chiar si pentru un minut) la cel sau cei care au facut ca voi sa fiti acum pe aceasta scena, la cel sau cei care v-au ajutat sau au contribuit intr-o masura hotaratoare ca voi sa va aflati, iata, la cateva zile (saptamani) distanta de incheierea unei perioade atat de importante a vietii voastre. Va rog sa va ganditi cui anume trebuie sa multumiti.

Unii dintre voi va ganditi cu siguranta la o putere suprema a carei interventie divina a “pavat” drumul vostru pana aici.

Altii va ganditi probabil la parinti, pe care chiar daca nu reusiti sa ii localizati cu precizie in acesta sala, ii simtiti acum atat de aproape. Ochii lor nu sunt indreptati spre mine in aceste momente, ci spre voi, asa cum au fost indreptati intotdeauna, si cu certitudine ca simtiti mandria si caldura privirii lor.

Cu siguranta ca sunt printre voi si persoane care se gandesc acum la un profesor. Nu neaparat un profesor din facultate. Acesta este profesorul care a reusit la un moment dat sa va deschida mintea sau care v-a incurajat, care a avut incredere in voi sau care a reusit sa descatuseze in voi energii pe care nu le banuiati.

De asemenea, pentru unii dintre voi hotaratoare au fost, probabil, sfaturile sau sprijinul unui prieten drag, care v-a ajutat sa deveniti o persoana mai buna.

Oricare ar fi cei spre care va poarta gandul in aceste momente, nu uitati ca aveti obligatia sa le spuneti “multumesc”. Nu un “multumesc” ocazional, sec, nici acel “multumesc” pe care oamenii il adreseaza de obicei pentru a fii politicosi. Priviti-i in ochi si spuneti-le motivul pentru care le multumiti.

Este o datorie de onoare sa le multumesc la randul meu pentru ca mi-au facut extraordinara favoare si mi-au dat ocazia sa va cunosc ca oameni si ca studenti, si in incheiere, sa ii aplaud, prin voi, cu recunostinta.

Va multumesc!