Motto: "Linie, linie, punct si punct,
Hai sa facem un rotund!
Linie, linie si-o burtica,
Asta-i chipul lui Ionica"
joc de copii
Distinși profesori, Iubiți părinți, Dragi absolvenți,
A devenit deja o plăcută dar, în același timp, apăsătoare obișnuință ca sfârșitul unui an universitar să mă găsească treaz, în miez de noapte, în fața unei foi albe de hârtie încercând să punctez succint, într-un discurs de câteva minute, aspecte emoționale și afective generate de absolvirea unei noi generații de studenți ai facultății noastre.
Dar atunci când știi că asupra ta sunt ațintite zeci de perechi de ochi, unele nerăbdătoare, altele mirate, unele senine altele, poate, în lacrimi, cuvintele iți vin greu. Mereu m-am întrebat oare ce ar putea fi spus într-un astfel de moment care să poată merge direct la sufletul fiecăruia dintre cei prezenți, fie ei studenți, părinți sau profesori? Cum să potrivești cuvintele astfel încât să poți exprima cel mai bine si clar ceea ce simți, să împărtășești cu ceilalți aceste simțiri?
Se spune, sugestiv, că o imagine face cât o mie de cuvinte (ba chiar mai mult de-atât: noi cei care avem de atâta vreme tangență cu domeniul IT știm că, mai ales daca ai conexiune dial-up, o imagine poate face mult, mult mai mult decât o mie de cuvinte :) ).
Urmând această idee, ce simplu ar fi fost, mă gândeam uneori, să pot găsi o imagine care să redea ce simt cu un astfel de prilej. Pur si simplu! Ar fi extraordinar, nu-i așa? Ar înțelege mult mai repede oricine ceea ce vreau să transmit și aș fi și eu eliberat de emoțiile susținerii unui discurs în fața unei săli arhipline.
Aș proiecta imaginea respectivă pe un ecran și, cu o voce solemnă, aș spune "Distins auditoriu, acesta este, în esență, discursul meu. Punct! Va mulțumesc pentru atenție..." - și gata! Cât de ușor ar fi!
Sau nu? Oare chiar ar fi simplu? Hmmm... Ia să vedem, oare ce imagine aș putea folosi?
Evident, mi-am zis, o astfel de imagine ar trebui să surprindă momentele cele mai importante din viața celor care astăzi încheie un nou ciclu de studii... Un moment de referință ar fi, de pildă, însăși cursul festiv. Foarte probabil, părinții și cei apropiați îl clasifică printre cele mai importante momente, din punctul lor de vedere: este un moment sărbătoresc, unic.
Ca profesor aș fi de părere că un moment de referință este, nu-i așa, licența, pentru că reprezintă un jalon final de evaluare a unei curse cu obstacole de 4 ani de zile.
Bineînțeles, să nu uităm momentul de mâine: banchetul! Este probabil momentul de referință final cel mai apreciat de către absolvenți....
Și câte și mai câte astfel de momente ar putea fi amintite aici... poate nu atât de importante, poate nu atât de direct conectate cu facultatea sau poate cu un caracter mult mai personal.
Dar ce să facem cu această colecție de momente? Am putea, de exemplu, să le desenăm pe o foaie de hârtie ca puncte! De culori și mărimi diferite, după natura și importanța lor.
Cursul festiv de astăzi, de exemplu, l-am putea reprezenta printr-un punct mare, roșu, undeva în partea superioară a paginii. Licența, la fel, dar puțin mai sus... Sesiunile vor fi puncte gri, mari, cu contur negru și țepi. Primul examen picat va fi un punct mic, negru, aproape de marginea de jos a foii... Primul examen picat de care au aflat părinții e un punct mare negru pus peste cel mic. Prima mare iubire o reprezentăm, desigur, cu un punct mare albastru... Prima decepție un punct mic albastru, pus în continuare... Următoarea prima mare iubire va fi tot un punct mare albastru... Și așa mai departe... Dacă nu ne ajunge foaia, putem continua pe o a doua foaie (de preferință albastră)... Și exercițiul continuă...
Într-un final, foaia noastră arată ca un joc dintr-o revistă de copii în care sunt puncte numerotate și dispersate pe suprafața unei foi. La o primă privire de ansamblu, punctele respective nu ne spun nimic. Pentru un astfel de joc, daca vrei să înțelegi, dacă vrei să vezi ce se ascunde în spatele acestor puncte trebuie să iei un creion și să unești frumos, în ordinea numerelor, punctele cu linii. După ce ai terminat descoperi un desen... Sensul existenței acelor puncte este, de fapt, acest desen... Acesta este sensul PUNCTELOR, dar el nu poate fi descoperit decat unindu-le prin LINII...
Îmi imaginez viața (în general, nu doar cea de student) ca fiind un astfel de desen.... Îmi închipui punctele ca fiind momentele de referință, importante prin care am trecut. Dar ea, viața, nu ar exista, nu am percepe-o doar prin intermediul acestor puncte. De fapt, adevărata viață este între acele puncte, este ceea ce gândim, simțim sau trăim între momentele care nouă ni se par a fi de referință.
Dragi absolvenți, încercați de fiecare dată să trasați cat mai simplu și mai grațios aceste linii dintre puncte: ele fac desenul vieții voastre frumos! Dar, nu uitați un aspect deosebit de important: fară puncte nu veți ști cum și de unde până unde să trasați liniile!
Evident, nu m-am putut abține și am încercat un experiment pe propria piele, urmând indicațiile de mai sus. Și iată ce a ieșit:
Acesta este desenul obținut de mine in urma evaluării momentelor de referință prin care am trecut de când predau in Facultatea noastră. El, evident, este încă neterminat, și va fi completat în anii ce urmează, dar a început să capete deja o oarecare formă.
Timpul scurs de când eu si absolvenții de azi ai secției Informatică Engleză ne cunoaștem este reprezentat in imagine de linia curba din partea sus, ușor stânga, ce unește un punct mare/verde (primul curs predat la secția voastră) și unul roșu (cursul festiv de azi) și care trece prin două sesiuni (nimic nu e perfect!).
...iar întregul desen, în esența sa, distins auditoriu, reprezintă de fapt discursul meu de astăzi!
Vă mulțumesc !
Comments